﻿ROMANULU BUCURESCI, 31 MĂRŢIŞORU/ 12 PRIARU 1880
        
        Camera după o muncă de o săptămână, în care a dezvoltata o mare activitate, ţinând câte două şedinţe pe zi a terminat în fine aseară votarea bugetelor şi a legii bugetare, astfel încât astăzi bugetele pe eserciţiul 1 Aprilie 1880 – 1 Aprilie 1881 vor fi şi promulgate.
        Rămâne, de mâne înainte, aplicarea lor, care este mult mai importantă decât votarea.
        Esperienţa trecutului ne-a dovedit că bugetele sunt ceea ce guvernul ce le aplică voiesce ca ele să fie.
        Un guvern animat animat de spiritul de economie şi de idei de ordine, poate face ca chiar imperfecţiunile bugetelor să se împuţineze în cursul aplicaţiunii lor, pe când un guvern animat de simţăminte contrarie, nimiceşte în aplicaţiune chiar disposiţiunile cele mai înţelepte ale bugetelor.
        Bugetele pentru eserciţiul 1880 s-au votat îu aşa condiţiuni,   încât dacă guvernul   va   voi  se-şi dea osteneală de  a   supraveghia aplicarea lor   în   sensul  economiilor, va fi peste putinţă ca la capătul anului să nu avem reduceri însemnate.
        Ceea ce a preocupat pe comisarul bugetar de la Cameră   în elaborarea acestor bugete, a fost de a face în fine, pentru anul ce începe, nesce bugete reale şi la chieltuieli, după cum se fac încă de la 1877 la venituri.   Măsura  în care s-au deschis   credite   suplementare la diferite capitole ale bugetelor şi în care s'au făcut anulări la altele în cursul anului trecut,   din cauza unor dotaţiuni prea mici sau prea mari, au condus pe comisiunea bugetară în   elaborarea bugetelor de cheltuieli, astfel încât să poată susţine  că de astă-dată   chieltuielile sunt ficsate în măsura trebuinţelor probate prin   esperienţă. Fără prea mare dărnicie, dar şi fără parcimonie, care s-a probat în anii trecuţi că n-o putem dobândi în practică.
        Rămâne acum ca guvernul să aplice lucrarea comisiunii bugetare în spiritul în care ea a fost începută, şi fiind că toate capitolele bugetelor de chieltuieli sunt înzestrate suficient, să caute a realiza toate economiile ce-i va fi posibil să realizeze.
        Mai este asemene de observat că în timpul când se elaborau bugetele, orizontele politic era foarte întunecat; era mare temere de resbel; de atunci situaţiunea s-a schimbat; astăzi nimeni nu se îndoieşte de pace; va fi prin urmare posibil guvernului să facă economii, pe care nu le-ar fi putut realiza într-o stare de lucruri mai agitată.
        Asemenea economii vor avea rezultate fericite din mai multe punte de vedere, 1) se va reduce cu o sumă însemnată bugetul general la venituri, şi escedentul ce va rezulta, ne va permite să întreprindem în 1881 lucrările cele mai utile şi mai productive. 2) Cheltuielele făcute în minus ne vor permite să evaluăm mai jos chieltuielele pentru anul 1881 şi astfel să avem un defecit mult mai mic de acoperit prin creări de resurse ordinare noi.
      Aplicarea bugetului se împarte în două. Am spus câteva cuvinte despre partea cheltuielelor, se ne spunem părerea şi despre partea veniturilor.  
        Depinde foarte mult, cu deosebire mult de d. ministru de financie ca aplicarea   bugetului de  venituri se justifice şi se întreacă chiar evaluările bugetare.
        Încasarea veniturilor din contribuţiunile directe, — încasare ce se face astăzi în foarte rele condiţiuni, —precum şi încasarea rămăşiţelor, depinde în cea mai mare parte de energia şi de dibăcia ministrului de financie şi a directorilor de serviciuri, ce'l ajută în administraţiunea sa. Încasarea mai multor altor venituri, precum cele din domenie, din timbre şi mai cu osebire din saline, depinde asemene în mare parte de activitatea şi de dibăcia d-lui ministru de financie şi a directorilor săi, precum încasările din căile ferate depinde în parte de modul de administrare al domnului ministru de lucrări publice.
        Dacă toţi îşi vor face datoria în ceea ce privesce aplicarea bugetului de venituri, noi n'avem cea mai mică îndoială că încasările vor întrece evaluările bugetare. Acesta resultat va avea din parte'i de efect de a mări escedentul anului 1880 şi de a micşora trebuinţa de a se crea noi resurse ordinare pentru echilibrarea bugetului pe 1881.
        Prin urmare, dacă în aplicare, pe de o parte se vor împuţina chieltuielele ordinare — nu vorbim de cele estraordinare, pentru care se prevăd şi resurse estraordinare — iar pe de altă parte se vor încasa veniturile cu un spor, calea guvernului şi a Camerei, în ceea ce privesce viitorul va fi cu totul înlesnită. Puţin va trebui să mai adauge, d. ministru de financie ca reforme juste şi necesare în imposite, spre a dobândi echilibrul cel mai temeinic al bugetului, baza cea mai solidă a prosperităţii Statului.
        Camera a săvârşit ieri una act politic şi naţional, pe care porţiunea Românului nu'i permite să-l aprecieze altfel, decât reproducând chiar aici, în întregul lor cuvintele rostite de d. preşedinte C.A. Rosetti, în urma săvârşirii acelui act.
        După o propunere suptsemnată de mai mulţi domni deputaţi şi presintată de d. D. Giani, s'a reacordat d-lui C. A. Rosetti recompensa naţională ce i se votase în 1868, şi pe care d-sa a declarat atunci că nu o va lua încă, căci n'a ajuns  în vârstă de a căuta repausul, ci că din contra întrevede încă mari lupte, mari greutăţi, în cari voiesce a lua o parte activă ca şi în trecut. După votarea legii prin care i  se reacordă recompensa din 1868, D. C. A. Rosetti urcându-se la tribună în mijlocul aplauselor Camerei, rosti următoarele cuvinte.
        D-lor deputaţi,
        Oricât de mari ar fi faptele unui om, când naţiunea îi dă o răsplătire, el simte o durere că faptele lui au fost foarte mici, şi o fericire când vede că, chiar aşa mici, naţiunea îi dă lui ce poate fi mai mare pe lume: o răsplătire, o mulţumire, care provoacă încuragiarea tuturor celorlalţi.
        De astă dată, d-lor; vârsta — am 64 de ani peste câteva zile, — şi boa1a mă face să primesc această răsplătire (aplause unanime) ca o doctorie întăritoare care să'mi mai dea câte-va zile mai mult ca să pot să vă arăt din nou prin fapte a mea recunoscinţă. (Aplause).
        O primesc pentru ca să pot vedea pe fiii mei şi mai îndatoraţi către ţară ca să plătească şi datoria părintelui lor (Aplause).
        O primesc în fine, pentru ca să arăt tuturor că oricât de mari sacrificie vor face pentru ţară lor, nu au trebuinţă să se gândească la persoană şi la avere, căci averea, hrana materială, naţiunea le o dă cum le a dat şi hrana morală, şi le o dă înzecit de cât li se cuvine. Acum rămâne ca Senatul să hotărască şi dânsul; dar oricare va fi hotărîrea lui, fie pentru, fie contra, eu de acum îi esprim recunoscinţa mea (Aplause prelungite).


ROMANULU, BUCURESCI, 1/13 PRIARU 1880
      
      O telegramă a agenţiei Havas, ne anunţă sunt două zile, că 17 magistraţi de la tribunalele din Iaşi şi-au dat demisiunea.
	Faptul ne păru grav şi nu voim a-i da crezământ. Cercetarăm şi aflarăm cu mare părere de rău că aşa este.
	Causa deci, care a provocat acest fapt, trebuie să fie de foarte mare gravitate. Ei bine, ece ce aflăm:
	Ministrul justiţiei a numit un nou preşedinte la tribunalul din Iaşi.
	Acel magistrate, toţi câţi îl cunosc mărturisesc că este un bărbat instruit în specialitatea sa cu mare activitate şi cu deplină probitate.
	Această numire ar fi, precum ni se afirmă, singura causă care a provocat demisiunea colectivă a magistraţilor în cestiune. 
	Ni se mai spune că ei ar fi cerând acum şi destituirea unui procuror şi a unui judecător de instrucţie, de nu ne înşelăm, care funcţionează deja la acest tribunal. Fără ca să poată imputa acestor bărbaţi nici neştiinţa, nici neactitivate, nici o abatere în fine, de la datoriele impuse unui magistrat.
      Dacă informarele noastre nu sunt greşite, întrebăm pe oricine, cum se poate esplica demisiunea colectivă a magistraţilor de la Iaşi, ce scop poate avea ea, ce simptome denunţă şi unde ne pot conduce asemenea acte, dacă opiniunea publică nu va interveni, cu maiestoasa ei putere, pentru ca legile şi supunerea ce le datorăm să fie respectate de toţi, şi mai întâi de către cei care sunt în special însărcinaţi a face ca să fie respectaţi?
      Comisia d. ministru al justiţiei au făcut contrar legilor, cerut-a el magistraţilor tribunalului de la Iaşi servicie contrarie legilor şi regulamentelor, înlăturat-a el autoritatea justiţiei spre a-i substitui bunul plac al guvernului, sau chiar esercitat-a el vreo presiune asupra consciinţei lor, ca să-i îndemne a se rosti într-un fel sau în altul în vreo causă? Nimic din toate acestea. 
      Junii magistraţi de la Iaşi au dat demisiunea lor colectivă fiindcă d. ministru al justiţiei n-a numit un preşedinte dintre dumnealor, sau fiindcă n-a numit un preşedinte şi un procuror după placul d-lor.
      Este oare acesta un motiv serios şi chiar un motiv demn pentru aceia a căror primă datorie este de a fi corecţi în toate privirile, şi mai cu seamă în ceea ce privesce respectarea legilor şi a drepturilor fiecăruia?
      Este sau nu dreptul ministrului de a numi pe magistraţi, respectând negreşit regulele de înaintare? 
      Dacă acesta este dreptul său netăgăduit, şi dacă ministrul s-a ţinut strict în marginile acestui drept, numind ca preşedinte la Iaşi pe un magistrat, de o reputaţiune neatinsă şi care era deja preşedinte la tribunalul de Tutova, cum de au putut, tocmai aceia care sunt prepuşi de lege spre a face să se respecteze drepturile fiecăruia, să se rădice cu o protestare colectivă în contra acestei numiri?
      Al cui este dreptul de numire în funcţiunile judecătoreşti, al ministrului sau al tribunalelor?
      Dacă este al ministrului, cum se poate califica purtarea magistraţilor tribunalului de Iaşi?
      Unde vom merge dacă fiecare, făcându-se singururl şi suveranul apreţuitor al meritelor lui, va pretinde ca ministrul să-l înainteze la postul ce crede că i se cuvine, şi în cas de a nu-l înainta, se va rădica împreună cu amicii săi cu protestare colectivă în contra ministrului?
	Nu mai vorbim de modestie, dar întrebăm ce ar deveni spiritul de justiţie şi spiritul de ordine, într-o asemenea stare de lucruri?
Magistraţii tribunalului de Iaşi au crezut poate, dându-şi demisiunea lor colectivă, că imitează pe magistraţii care în 1875 au protestat, prin demisiunea lor colectivă, în contra călcărilor de lege ale guvernului de atunci.
	Deplorabilă amăgire.
      Atunci  guvernul, cu ocasiunea alegerilor, a încălcat asupra drepturilor magistraţilor,   i-a  subordinat administraţiunii,  le-a interzis urmărirea   actelor   reprobate de legi.         Era vorba de călcarea pe faciă a legilor şi de înjosirea magistraturii de către guvern.
        Astăzi, din contra, tocmai guvernul se ţine în   marginile   legilor şi magistraţii   tribunalului  de Iaşi, ieşind cu totul din căderele şi atribuţiunile lori, voiesc a încălca asupra drepturilor  guvernului.                                                   
        Reprobarea publică, care a isbit atunci pe guvern, trebuie să isbească astăzi pe aceia care, prepuşi a face să se respecte legile şi dreptul fiecăruia, dau tocmai ei esemplul  despreţului legilor şi a drepturilor conferite de dânsele guvernului.                      
        În facia unui asemenea act, sperăm că d. ministru al justiţiei va fi energic şi demn: sperăm că d-sa nu va lăsa să se înjosească prestigiul legilor şi va scăpa astfel justiţia de anarhia, în care ar pune-o predomnirea unor tendinţe ca cele ce s-au manifestat prin demisiunea colectivă de la Iaşi.


ROMANULU, 2/14 PRIARU 1880

      Dobrogea a fost o achisiţiune binecuvântată; abia un an şi jumătate de posesiune a dat cea mai deplină desminţire tuturor temerilor şi tuturor strigătelor, mai mult sau mai puţin sincere, ce s-au rădicat în corpurile legiuitoare şi în public, când a fost vorba de a primi anexiunea ce se făcea României prin tratatul de la Berlin.
      Se susţinea că Dobrogea nu este alt nimic decât o vastă mocirlă, plină de friguri şi de tot felul de epidemii; oameni politici care se zic însemnaţi, şefi de grupuri parlamentare, cu aspiraţiuni de şefi de partid, au făcut asemenea afirmări în plină şedinţă publică.
      Cu toate acestea se constată astăzi că în realitate Dobrogea este ţara cea mai sănătoasă; că ea nu are alte mocirle, pe toată întinderea e, decât lacurile înguste, deşi lungi, pe lângă care trece linia ferată Cernavodă-Constanţa. Călătorii prin Dobrogea au făcut ca acel turist care călătorind prin Andaluzia, şi văzând că prima femeie se întâlneşte este blondă, se grăbi a nota că în Andaluzia toate femeile sunt blonde.
      Se susţinea că Dobrogea este locuită de nesce oameni feroci care vor sta într-o rebeliune neîncetată în contra guvernului românesc, astfel încât va trebui să se întreţină în acea provincie o armată întreagă, cu cheltuieli ruinătoare.
      Se constată însă că poporaţiunile Dobrogei sunt tot atât de blânde, şi în tot casul mai supuse decât poporaţiunile României de dincoace de Dunăre. Nici cea mai mică rebeliune, nici cea mai mică nemulţămire; din contra, o îmbrăţişare generală a primit autorităţile române peste Dunăre, fapt din cele mai rari în istoria anecsiunilor. Puţina armată ce se întreţine acolo, este numai de formă şi pentru că nu poate să rămână o provincie întreagă cu totul lipsită de trupe. Acea armată se află într-o stare sanitară escelentă, ţărmul mărei, ce ne lipsea atât de mult mai înainte, devenind şi un loc de vindecare a boalelor contractate în alte părţi ale României.
      Se declară în fine, cu o sicuranţă, care părea a fi espresiunea unei profunde convingeri, că Dobrogea este o ţară pustie, săracă, sterpă, - mai presus de toate sterpă – care nu va da nici un venit, astfel încât România se va ruina cheltuind pe fiecare an mai multe milioane pentru administrarea şi apărarea posesiunii sale de peste Dunăre. În această privire mărturisim că noi înşine aveam oarecari temeri; ne temeam că vor trece doi-trei ani, mai înainte ca Dobrogea să acopere prin propriile venituri toate cheltuielile sale.
      Cu toate acestea, pentru surprinderea generală, Dobrogea, chiar din primul an, acoperă prin singurele-i venituri, toate cheltuielile sale, mai lăsând şi un escedent. Ece ce spune în această privire raportorul general  pentru bugetele pe 1880: 
      „Bugetul de venituri al statului coprinde şi veniturile Dobrogei.
      „Chiar din anul trecut aplicarea bugetului Dobrogei a dat resultatele următoare:
      Încasările din venituri au fost până la 31 ianuarie 1880 în comptul anului 1879, de lei … 2,443,360b,39. Cheltuielile au fost de …….2,209,232,,36. Escedent   234,127,,93.
      „Acest escedent ar fi fost cu mult mai însemnat, dacă n-ar domni o mare desordine în ceea ce privesce administraţiunea financielor în Dobrogea.
      „Confusiune de atribuţiuni între administraţiunea domenielor şi ministerul de financie; confusiune între funcţiunile de perceptor şi cele de controlor; lipsă de control; lipsă de instrucţiuni şi de supraveghiare; nedomirire asupra modului de aplicare a diferitelor taxe, nimic nu lipsesce pentru ca desordinea să fie complectă, şi pentru ca încasările să depindă numai de mai multa sau mai puţina activitate, capacitate şi onorabilitate a agenţilor de percepere şi de urmărire.
      „Pentru anul 1880, proiectul de buget al Dobrogei se balansează cu 2,830,780 lei în venituri şi cu 2,428,720 lei la cheltuieli, deci cu un escedent de 402,060 lei.
      „Evaluarea veniturilor din bugetul Dobrogei s-a făcut după cum o probează tabela generală de venituri şi cheltuieli alăturată la raport, luând cifrele încasărilor reale pe 1879 până la 31 ianuarie 1880, şi rotunjindu-le în minus, fără a ţine nici măcar o seamă de rămăşiţele probabile.
      „Singurele escepţiuni la această regulă sunt următoarele:
      1)S-au adaos 70,000 lei din taxa de 5 la sută asupra salarielor, care nu s-a perceput anul trecut în Dobrogea, dar care după disposiţiunile deja luate, se va percepe în anul curent.
      2) S-a redus cu aproape 150,000 lei venitul vămilor, din cause că oraşele Tulcea şi Constanţa au fost declarate porturi france.
      3) S-a îndoit aproape venitul pe din taxa asupra păşunatului vitelor, pentru că se va cresce cu mult taxa percepută până astăzi asupra păşunatului oilor, şi se vor supune la o nouă taxă destul de însemnată toate vitele mari, scutite până acum
      „Astfel stabilit, bugetul Dobrogei lasă un escedent de 402,060 lei. Dacă se va pune însă puţină ordine în administraţiunea financiară a acestei părţi a României, dacă se va esercita de la centru supraveghere şi control, astfel încât Statul să încaseze, pe cât posibil, ceea ce i se datoresce, fără scutiri de favoare şi mai mult încă de neglijenţă, nu este nici o îndoială că escedentul se va urca chiar la 700,000 lei şi poate mai sus. Impozitul fonciar urban, care astăzi singur se percepe.
      Este aici locul cred, de a se semnala celor care erau îngrijaţi de consecinţele financiare ale posesiunii Dobrogei, că veniturile proprii ale acestei frumoase provincii au ajuns deja din anul trecut a acoperi cu mare prisos toate cheltuielile sale, deşi locuitorii Dobrogei nu sunt supuşi la principalele imposite pe care le plătesc locuitorii României: nu sunt supuşi la impozitul fonciar rural şi la darea pentru căile de comunicaţiune.
      „Dacă pe de o parte semnalez escedentul ce-l lasă bugetul Dobrogei, pe de altă parte trebuie să amintesc că această parte a ţării nu este supusă nici o cheltuială pentru întreţinerea armatei; deci escedentul de venituri se poate considera ca contribuţiune pentru cheltuielile armatei”.
      Vom adăuga, ca lămuriri la cele de mai sus, că impositul fonciar nu figurează în buget decât pentru cifra în adevăr ridicolă de 56,200 lei, ceea ce probează că nici chiar în oraşele Tulcea, Constanţa, Sulina, Cernavodă şi Mangalia, nici a treia parte poate din proprietăţi nu plăteşte imposit fonciar. Asemenea, taxa păşunatului oilor s-a perceput în cea mai mare neregulă: unii proprietari de oi au plătit, alţii n-au plătit nimic; constatări nu sunt, prin urmare control nu esistă. Ministerul financielor administrează tot ce privesce perceperea impozitelor în toată ţara, numai pentru Dobrogea această sarcină este părăsită administraţiunii domenielor, care n-o poate face cum trebuie, deoarece nu este destul de bine organizată pentru o asemenea lucrare.
      Dacă d. ministru de financie se va grăbi a pune ordine în această confusiune; dacă se va grăbi asemenea a face să se voteze şi să se aşeze noile taxe asupra tuturor vitelor, taxe pentr care nu suntem deloc în principiu, dar care sunt menite a  înlocui provisoriu impositul fonciar rural; dacă în fine ministeriul de financie îşi va da puţină osteneală de a organiza serviciele financiare în Dobrogea, n-avem nici o îndoială că chiar din anul 1880 escedentul bugetar pentru Dobrogea va trece de un milion; şi astfel această frumoasă provincie va acoperi singură, nu numai toate cheltuielile sale de administrare, dar şi lucrările publice însemnate, precum mărirea şi îmbunătăţirea portului Constanţa, menite a aduce mari servicie ţării întregi.
      S-a dat dar astăzi pe deplin pe faciă, şi în ceea ce privesce Dobrogea, politica nenorocită, nesocotită şi zăpăcită a celor care s-au împotrivit  la toate marile acte politice săvârşite de România de la 1877 până astăzi.
      Din fericire bunul simţul al naturii nu se rătăceşte  în mijlocul străinilor lupte, cu care trebuie să se facă cel mai mic pas înainte, şi astfel propăşirea ei, răpede şi sicură,  nu se opresce un singur moment. Naţiunea îşi recunoasce piloţii demni încredere, şi nu se ia după aceia care, orbiţi de felurite pasiuni, nu văd nici măcar direcţiunea busolei.
      Cititorii noştri vor găsi mai departe resultatul desbaterilor urmate în Cameră, asupra agresiunii revoltătoare a cărei victimă a fost unul din reprezintanţii naţiunii.
      Ne asociem din tot sufletul cu protestarea energică a d-lui Chiţu şi a primului ministru în contra actului barbar, care ar fi o atingere adusă maiestăţii Parlamentului şi libertăţii tribunei, dacă n-ar fi pedepsită cu toată asprimea ce merită.
      Aflăm că parchetul, ţinând seamă de gravitatea ce dobândeşte faptul material, prin împrejurarea că agresiunea s-a făcut asupra unui membru al representaţiunii naţionale, pentru esercitarea unui drept constituţional al deputatului, a dat mandat de arestare în contra agresorului. Acest mandat a fost esecutat. 
      

ROMANULU, BUCURESCI, 3/15 PRIARIU 1880
      
       Rareori calomnia   nu  lasă oarece urme, fie ele şi trecătoare; este trist de a o zice pentru moralitatea publică, este trist de a o zice pentru susţinerea sufletelor oneste şi drepte, trebuie însă s'o  recunoştem, pentru mai  marele oprobriu al calommiatorilor, căci fapta lor, cu atâta mai odioasă,   cu   cât  face uneori un rău, de  care  consciinţa lor înşile – dacă por s-o aibă – trebuie să-i acuse cu asprime. 
       Sunt însă calomnii atât de stupide, încât recad imediat asupra celor care le fac. Astfel a fost calomnia publicată în mai multe organe ale oposiţiunii, prin care se zicea că „un prefect al regimului, d. Cortazzi a pălmuit în piaţa publică pe un deputat al oposiţiunii, pentru că a cutezat a face o interpelare guvernului”. Acele organe se mai întrebau cu o studiată disperare, ce devine regimul parlamentar, când „agenţii guvernului atacă astfel pe deputaţii care cutează a-i critica actele”.
       Incidentul ridicat în Cameră de unul din membrii cei mai autorizaţi ai majorităţii; stigmatizarea făcută în şedinţa publică faptului în cestiune, prin cuvintele elocuente şi indignate ale d-lui Chiţu şi ale primului ministru, au făcut deja pe deplin dreptate despre nedemna calomnie a organelor oposiţiunii.
       Până într-atât de departe a mers grija majorităţii şi a organelor partidei naţionale-liberale de a stigmatiza deplorabilul fapt, pentru ca el să nu mai poată repeţi pe viitor, încât chiar Românul, care de la apariţiunea sa n-a încetat o singură zi de a se rosti cu energie în contra arestării preventive, a consemnat în numărul său de ieri faptul arestării preventive a d-lui Cortazzi, fără nici un cuvânt de desaprobare, nici direct nici indirect.
       De astă dată cel puţin, calomnia se va răsfrânge dar asupra celor ce au rostit-o, fără a lăsa cea mai mică urmă asupra celor în contra cărora a fost inventată.
       Aceasta va fi, cu atât mai mult, cu cât este ştiut că d. Cortazzi de mult timp deja şi-a dat demisiunea din postul de prefect, deşi organele oposiţiunii îl presintă ca prefect în funcţie. Acest neadevăr de fapt va contribui a face să se dea calomniatorilor ceea ce merită.
       Apoi, oricine nu are profesiunea de a calomnia, trebuie să scie că d. Cortazzi, oricât ar fi de reprobabil actul ce l-a comis pe contul şi pe responsabilitatea d-sale personală, nu este om a se face agentul nimănui, cu atât mai puţin a celor puternici, a unui guvern în contra unui membru al minorităţii.
       D. Cortazzi este culpabil, după noi, că a luat o interpelare făcută în Cameră, ca o cestiune personală, şi chiar luând-o ca personală, i-a dat urmare într-un mod, pe care noi îl desaprobăm din adâncul sufletului.
       Dar încă o dată, aceasta îl privesce personal, şi singur este răspunzător, şi înaintea consciinţei publice şi înaintea justiţiei, care sperăm că-şi va face grabnic şi pe deplin datoria.


ROMANULU, BUCURESCI, 4/16 PRIARIU 1880
        
        Numai câteva zile ne despart de momentul închiderii Camerelor. Atunci activitatea parlamentară va înceta şi miniştrii vor avea timp de a se consacra esclusiv afacerilor departamentelor ce administrează şi studiului diferitelor cestiuni pe care trebuinţele generale ni le impun. 
        Şapte luni vor trece până la o nouă întrunire a corpurilor legiuitoare, timp lung, care – bine întrebuinţat – va fi aproape îndestulător pentru studierea cel puţin a unora din cele mai însemnate cestiuni ce sunt la ordinea zilei.
        Acum pentru întâia oară de la recunoaşterea independenţei, miniştrii vor administra singuri şi-şi vor putea concentra munca şi îngrijirile întru cercetarea relelor şi găsirea mijloacelor de îndreptare.
        Situaţiunea politică a ţărei e clară independinţa ne e recunoscută şi toate puterile mari vecine şi depărtate ne onorează cu încrederea şi simpatia lor deci e nu numai necesar, ci şi cu putinţă ca activitatea ce până acum era îndreptată aproape esclusiv pe tărâmul politic, să ia de ţintă îndeosebi rădicarea economică a ţărei.
        Mult, ca să nu zicem tot e de făcut pe acest tărâm.
        Agricultura noastră, aproape singura muncă ce ne aduce avere în ţară, lâncezeşte, pe de o parte din causă pentru că ne lipsesc capitalele trebuincioase şi se simte prea mult lipsa de braţe, iar pe de alta pentru că păstrăm cu prea multă statornicie metodele de muncă învechite ce ni s-au transmis de la strămoşi; pentru că nu am adoptat şi pare că n-avem să adoptăm curând cultura raţională şi productivă a statelor ce ne-au precedat progresul.
        Din aceste cause, care au de efect imediat şi fatal inferioritatea calitativă şi scumpetea produselor noastre, cerealele române nu pot ţine pept celor străine.
        Chiar în anii secetoşi în apus, când se simte o foarte mare trebuinţă de a importa mai mari cantităţi de cereale – chiar în asemenea ani, zicem, produsele române nu găsesc cumpărători fără preţuri scăzute care nu compensează îndestul munca, perderile anilor de rea recoltă şi capitalele depuse.
        Efectele acestei stări de lucruri le vedem şi le simţim cu toţii; ele prevestesc scăderea economică, care este mai întotdeauna începutul decăderii pentru popoare.
        Şi răul nu stă numai aici; el se întinde mult mai departe. Într-adevăr, noi nu numai nu esportăm, cu preţuri îndestulătoare produsele noastre, dar importăm chiar din ţările vecine făină şi diferite produse alimentare, care s-ar putea prea bine prepara la noi, dacă ne-am crea o sistemă economică înţeleaptă şi cumpănită astfel încât să corespundă scopului de a încuragia munca şi producerea naţională. Ece cea dentâi, cea mai însemnată şi cea mai gravă cestiune care ar trebui să fixeze   îndeosebi  atenţiunea guvernului în răstimpul vacanţei parlamentare, pentru ca, la sesiunea viitoare ordinară, să se poată discuta  în toată întregimea ei, şi pe basa onor studii serioase, sistema economică, ce trebuie   neapărat să adoptăm cât mai curând, pentru a negaranta un viitor economic cât se poate mai scutit de îngrijire.
        E sicur că drumurile de fer, trecând supt administraţiunea guvernului, se vor putea face şi nu ne îndoim că se vor face transportului produselor agricole condiţiuni mai avantajoase decât până acum, ceea ce le vor înlesni lupta pe pieţele străine; însă atâta nu va fi de ajuns şi de aceea stăruim a cere ca cestiunea să se studieze într-un mod general şi din toate puntele de vedere.
        În scop de a înlesni un asemenea studiu, revenim şi nu vom înceta de a reveni, asupra propunerii de a se numi pe lângă ministerul agriculturii, comerciului şi lucrărilor publice un Consiliu de Comerciu şi de industrie.
        Am mai zis-o şi o repetăm: vine un moment în care agricultura nu mai face un pas înainte, fără concursul industriei, fără desvoltarea industriei manufacturare alături cu dânsa.
        Această idee este întemeiată pe raţiune, care ne spune că un popor care la un moment dat nu poate face să intre şi industria manufactureră în activitatea sa economică, e incapabil de a face progrese în oricare altă ramură a acestei activităţi. Observaţiunea, esperienţa a venit să consacre pe deplin această conclusiune a cugetării, şi am fost fericiţi de a vedea în şedinţa de ieri a Camerei, în desbaterea asupra fabricei de zahăr de la Chitila, că preşedintele consiliului de miniştri, şi ministru al comerciului, agriculturei şi lucrărilor publice a susţinut, cu toată puterea prestigiului său, trebuinţa neapărată de a susţine rădicarea industriei manufacturare, ca mijloc de rădicare a industriei noastre agricole.
        De aceea am spus că consiliului ce se simte trebuinţă după noi, a se crea pe lângă ministeriul de comerciu, agricultură şi lucrări publice, trebuie să fie de agricultură şi de industrie în acelaşi timp. De aici înainte nu trebuie să mai despărţim un singur moment aceste două ramure ale activităţii economice, dacă voim să facem progrese reale.
        Scim că nu mai este posibil să sperăm de a se vota vreo lege pentru constituirea unui asemene consiliu, de acum până la închiderea sesiunii extraordinare. Să mai începem însă a încerca lucrări bune şi utile pentru ţară, şi într-un mod mai practic. Destul ba chiar prea multă lucrare legiuitoare; să mai facem şi ceva lucrare practică.
        Nu este trebuinţă neapărat de o lege pentru ca d. ministru al comerciului şi agriculturei să numească provizoriu un consiliu onorific de agricultură şi industrie, cu însărcinarea de a începe studierea cestiunilor atingătoare de aceste două ramure ale activităţii economice, şi cu pregătirea şi consilierea atât a proiectelor de legi speciale, menite a fi supuse Camerelor, cât şi a măsurilor ce s-ar putea lua de-a dreptul de guvern în virtutea legilor esistente, măsuri de la care noi mărturisim că aşteptăm mai mult chiar decât de la legi.
        O lege produce mai totdeauna ceea ce voiesce s-o facă să producă oamenii însărcinaţi cu aplicarea ei. Câte legi bune n-am văzut producând fructe rele, ba chiar şi adevărate suferinţe! Să devenim mai practici; aici începe rolul miniştrilor, Preşedintele consiliului, ce este în acelaşi timp şi ministru al comerciului, să dea esemplu făcând ceva pentru comerciu şi industrie, în cele şapte luni ce ne despart de viitoarea sesiune legiuitoare.


ROMANULU, BUCURESCI, 5/17 PRIARU 1880
      
      Ministerul care a corespuns mai puţin numelui şi menirei sale este negreşit ministerul comerciului şi al agriculturei. 
      Nici una singură mesură favorabilă propăşirei acestor doue ramure de activitate şi de înavuţire naţională nu s’au vedut pene acum luată de acel minister; el şi-a concentrat cu deosebire atenţiunea asupra lucrărilor publice şi, în acestă privinţă, ar fi nedrept de a tăgădui că s’au făcut însemnate progrese.
      Astădi avem drumuri de fer, avem o reţea de şosele care se întinde pe o care anu; deru nu e mai puţin adevărat că nu s’a dat o atenţiune cel puţin egală şi cestiunii de a mări cantitatea produselor de transportat pe acele căi de comunicaţiune.
      Despre agricultură am vorbit adesea în aceste coloane şi chiar în numerul precedinte am aretat midlocul cum - după părerea nostră – s’ar pute începe un studiu serios asupra procederilor prin care agricultura română s’ar pute rădica şi a ajunge la desvoltarea ce ne-apărat trebuie se aibe ca elementul de căpeteniă al înavuţirei naţionale.
      Pe lângă cele dise ne credem datori de a mai adauge că atenţiunea guvernului trebuie se fiă îndreptată îndeosebi şi asupra căutării midloacelor de a ieftini capitalele trebuincioase agriculturei.
      Fără capitale îndestulătoare şi ieftine va fi peste putinţă de-a întreprinde o reformă radicală în agricultură, - reformă care e foarte necesară, - nici a’i da desvoltarea ce neapărat trebuie să ie, pentru ca se ajungem a scoate din pămentul nostru tot venitul ce poate produce.
      Esemplul statelor străine pe care cu drept cuvent le invidiăm, şi ale căroa progrese răpedi ne isbesc chiar la prima vedere ne dă luminile ce ne trebuiesc în acestă privinţă.
      Pretutindeni capitalele s’au ieftenit prin înfiinţarea de bance rurale; însă sistema după care au fost organisate acele instituţiuni a diferit de la un Stat la altul după împrejurări, după condiţiunile locale care s’au putut adapta la acest scop printr’o procedere sau alta.
      Aşa deru cestiunea ce trebuie să preocupe pe ministrul agriculturei este aceea de a se sci care din sistemele întrebuinţate aiurea ar putea corespunde mai bine, în împrejurările în care ne aflăm noi, la scopul ieftenirei capitalelor trebuincioase agriculturei.
      S’au depus într’adever câteva proiecte din iniţiativă individuală pentru înfiinţarea de bance agricole: însă guvernului nu şi’a dis încă cuvîntului său. 
      Vacanţa parlamentară, care începe peste câteva dile şi va dura şepte luni îi dă timpul şi liniştea trebuinciosă pentru studiarea unei cestiuni atât de însemnate şi necesitatea ce simţim îi impune obligaţiunea imperioasă de a nu lăsa să treacă şi acest timp, fără a lua o otărîre şi a presinta Camerelor în sesiunea viitore, un proiect de lege pentru înfiinţarea bancei agricole.
      Trecem la comerciu. 
      În acestă privinţă cată se observăm un fenomen ce se produce la noi şi în contra căruia interesele naţionale ne impun să căutăm a provoca o reacţiune. 
      La noi, cu deosebire între Români, nu esistă tradiţiuni comerciale; fiă-care muncesce în vederea unei odihne viitoare şi, ajuns la o stare oarecare de prosperitate, părăsesce munca, părăsesce comerciul, spre a se odihni.
      Din această causă, mai toţi Românii care au îmbrăţişat şi îmbrăţişeză comerciul au fost siliţi se înceapă de la început; mai nici unul n’a putut profita de capitalul, de creditul ce i s’ar fi putut transmite de predecesori decă aceştia, în loc de a se retrage ei şi urmaşii lor, ar fi transmis acestora din urmă afacerile cu tradiţiunile făcute, cu creditul dobândit şi prin urmare ca o mai mare posibilitate de a urma operaţiunile pe o scară mai întinsă şi cu mai mulţi sorţi de succes. 
      Străinii, chiar cei stabiliţi între noi, n’au urmat astfel, şi de aceea vedem case comerciale străine mari şi avute, pe când comercianţii români, aci în ţara lor, sunt într’o posiţiune necontestabil inferioară.
      Astfel de urmări trebuiesc suprimate şi e de sperat că scoalele comerciale vor provoca încetul cu încetul o reacţiune, vor contribui puternic întru a da comerciului naţional acea stabilitate şi continuitate ce i-au lipsit pene acum şi astfel îi vor da puterea şi încrederea neapărat necesare progresului.
      Pe de altă parte, înfiinţarea Băncii de scompt şi de circulaţiune va aduce comerciului un nou element de progres, pe care alte mesuri ulterioare ce trebuie a se lua neapărat îl vor ajuta şi grăbi.
      Comercianţii din capitală au desvelit Camerii unele din relele de care sufere comerciul bucurescenu. Petiţiunea loru, care din nefericire nu s’a pututu discuta pene acum, cere un studiu amenunt şi serios, care va descoperi negreşit şi alte rele de cât cele espuse în ea.
      Aceasta e o altă cestiune, care trebuie să preocupe ministerul comerciului în timpul vacanţelor parlamentare, pentru ca la deschiderea sesiunii ordinare se i se poată da o soluţiune conformă necesităţii şi intereselor comerciului.
      Nu putem termina, fără a atrage din nou atenţiunea guvernului şi asupra esploatării minelor. 
      E nu numai materialmente, ci şi moralmente păgubitor ca o ţară, care posedă în sinul munţilor ei gisemente de metale preţiose în pămentulu ei, gisemente de cărbuni s aducă din alte ţri străine metalul trebuincios pentru baterea aşa disei monete naţionale şi cărbunii pentru alimentarea machinelor ce funcţionează la drumurile de fer şi la alte întreprinderi. 
      În această privinţă nu e necesar a stărui mult. Vom încheia dar dicend că necesitatea mănţinerii situaţiunii politice ce am sciutu a ne dobândi ne obligă a lucra răpede, pentru a ne rădica, şi în privinţa economică la înălţimea posiţiunii noastre politice.   
      Urmând astfel, vom pute deveni într’adevur Belgia Orientului şi vom păstra bună-voinţa Europei civilisate, care va fi fericită de a găsi totu-d-una în noi un element nu numai de ordine, ci şi de progres moral şi material.


